Hramuri
„Naşterea Maicii Domnului“ - biserica veche;
„Sfânta Teodora de la Sihla“ (7 august) - biserica nouă;
„Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ (9 septembrie) - paraclisul
Apartenenta Administrativ-Bisericeasca
Arhiepiscopia Iaşilor
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Acces/Localizare
Este situată în partea nordică a judeţului Neamţ, la 22 km de oraşul Tg. Neamţ, la 7 km din dreptul localităţii Leghin (fost Gura Secului), aflată pe şoseaua Tg. Neamţ-Poiana Largului şi la 3 km de mănăstirea Secu pe lângă care se trece. Aşezământul este construit într-o depresiune subcarpatică pe locul numit Poiana lui Athanasie. Aici, la marginea unei păduri seculare, cu dealuri a căror culmi variază între 800 şi 1100 m, erau mai multe chilii de pustnici. De aici, o potecă urcă spre apus, peste creştetul Stănişoarei cale de 4 ceasuri până la Hangu. Întregul ansamblu mănăstiresc se află pe un platou însorit, înfipt în coasta muntelui. Intrarea se face dinspre sud, prin gangul boltit al turnului porţii. Pe laturile incintei se ridică trei corpuri de chilii (latura din est păstrează urmele unor chilii mai vechi). Din faţa mănăstirii urcă o potecă care duce, după 3,5 km prin pădure la schitul Sihla, pe lângă linia de, stâlpi electrici. Când poteca traversează drumul forestier, dacă se merge la dreapta 2 km pe acest drum şi la podişcă (aflată în dreapta drumului) se urcă încă 1,5 km, se ajunge la schitul Daniil Sihastru din zona ce poartă numele „Râpa lui Coroi“. La Sihla se poate merge şi pe drum de piatră carosabil (6 km) dacă ne întoarcem spre mănăstirea Secu 400 m ramificaţie dreapta.
Istoric
Sihaştrii care au trăit la Poiana lui Athanasie au ridicat prin 1655 o biserică din lemn, arsă mai târziu de tătari. Prin 1734, şapte călugări de la mănăstirea Neamţ, retraşi aici, au agăţat o icoană a Maicii Domnului într-un brad. Ei s-au rugat în faţa icoanei şi-au hotărât prin legământ să nu facă păcate trupeşti, să nu consume carne şi să nu aibă avere personală. Acestea au fost consemnate într-un pomelnic ctitori-cesc, transcris mai târziu de stareţul Dometie de la Neamţ. Cu vremea, pomelnicul a dispărut, dar conţinutul său a fost păstrat prin tradiţie.
În anul 1740, călugării ajutaţi de Episcopul Ghedeon al Romanului au terminat construcţia unei noi biserici, un corp de chilii şi clopotniţa. Noul ctitor Ghedeon primeşte la 28 septembrie 1741 carte domnească de la Grigore Ghica Voievod prin care obţinea anumite privilegii. Schitul lui Athanasie organizat de Episcopul Ghedeon, devine acum schitul Sihăstria. O dată cu reorganizarea mănăstirilor Neamţ şi Secu la 1779 şi schitul Sihăstria capătă un nou impuls de viaţă. În timpul luptelor date de eteriştii lui Alexandru Ispsilante cu turcii la mânăsirea Secu în 1821, schitul Sihăstria Secului este incendiat de turci.
Cu sprijinul Mitropolitului Veniamin Costache în anii 1824 şi 1825 s-a refăcut din temelie biserica din piatră, turnul clopotniţă, turnul porţii, un corp de chilii în partea de sud şi zidul din incintă. Lucrările au fost conduse de renumitul meşter pietrar Nicolae Cerneschi din Botoşani, care a contribuit şi cu însemnate sume de bani, fapt pentru care este considerat al treilea ctitor al mănăstirii. Pentru slujbele de iarnă s-a construit din lemn, în 1837, paraclisul cu hramul Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi alte corpuri de chilii, iar în 1842 o cişmea din care se aducea prin conducte apă în mănăstire. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea Sihăstria ajunge din nou în stare de paragină, din pricina unei fabrici de cherestea construită în vecinătate, dar în 1909, prin mutarea fabricii şi revenirea călugărilor, mănăstirea îşi reia viaţa ei firească sub conducerea vrednicului stareţ, Protosinghelul Ioanichie Moroi (+ 1944). Incendiul din 1941 a mistuit paraclisul din lemn şi o parte din chilii. Paraclisul a fost construit din nou în 1946 şi au fost refăcute chiliile. Patriarhul Nicodim a ridicat în 1947 schitul Sihăstria la rang de mănăstire.
La Sihăstria a fost întotdeauna obşte de călugări. După 1945 s-au preocupat pentru menţinerea şi organizarea vieţii duhovniceşti a obştei din mănăstire precum şi de problemele administrativ gospodăreşti stareţii: Arhimandrit Cleopa Ilie, cel mai mare stareţ al Sihăstriei din secolul al XX-lea (decedat în decembrie 1998), Protosinghel Ioil Gheorghiu, Protosinghel Caliope Apetri, Protosinghel Longhin Pop, iar din 1972 Arhimandritul Victorin Oanele. Acesta din urmă nu numai că a respectat rânduiala vieţii de obşte şi unitatea duhovnicească a mănăstirii, dar a executat multe lucrări de restaurare şi înnoire a clădirilor. Astfel, cu încuviinţarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist, împreună cu obştea a restaurat între 1985 şi 1988 biserica mare, pe care a acoperit-o cu tablă de cupru şi a împodobit-o în interior cu pictură, a acoperit stăreţia cu tablă de zinc, a consolidat turnul porţii, pe care 1-a împodobit în interior cu pictură în frescă şi cu porţi mari de stejar în stil tradiţional mănăstiresc, a construit un corp nou de chilii şi un mare beci din piatră. Avându-se în vedere mulţimea credincioşilor care s-au apropiat de mănăstire, a fost construită din zid o nouă biserică, de mai mari proporţii, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla“. Biserica s-a sfinţit la 12 octombrie 1997, de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic şi Prea Fericitul Patriarh Teoctist.
Biserica
Biserica construită în 1825. Este o construcţie în plan triconic, având ziduri groase de 1,25 m din piatră de râu cu puţină cărămidă în partea superioară. Are o lungime de 21,5 m, iar lăţimea la abside de 11 m şi înălţimea pe axa turlei de 20 m.
Catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, prezintă frumoase motive florale, rozete şi figuri geometrice, executate cu un deosebit gust artistic ca şi pictura ei. Naosul, luminat de câte o fereastră pe fiecare absidă, se delimitează de pronaos printr-un arc proeminent. Policandrul mare datează din 1845 şi este lucrat din alamă masivă. Deasupra naosului se află o turlă deschisă, de formă circulară, luminată de patru ferestre înguste. Ca ornamentaţie în partea inferioară, prezintă un brâu de ocniţe adânci, dispuse oblic, iar pe verticală 12 coloane cu capiteluri şi cornişe, acestea simbolizând pe cei 12 apostoli. Pronaosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte (sud şi nord). Iniţial, biserica n-a avut pridvor, cel actual fiind construit probabil în 1837. Din pridvor se intră în pronaos printr-o uşă masivă de stejar, ferecată în fier forjat. Acoperişul bisericii din tablă de cupru este nou. În exterior, faţada este lipsită de bogata ornamentaţie întâlnită la marile ctitorii voievodale. Ferestrele şi uşile au ancadramente de piatră adăugate de stareţul Victorin, cu prilejul ultimelor restaurări.
La intrarea în pridvor, deasupra uşii din lemn sculptat se află pisania bisericii care glăsuieşte astfel: „Această sfântă şi Dumnezeiască biserică s-a ridicat din temelie în cinstea Naşterii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, împreună cu un rând de chilii şi cu zid împrejur şi ridicatul clopotniţei ce s-au zidit în vremea stăpânirii bine credinciosului şi de Hristos iubitorul nostru domn Io Ioan Sandu Sturza Voievod şi a Prea Sfinţitului Mitropolit al Moldovei Kir Veniamin Costachi, prin sârguinţa Prea Cuviosului Arhimandrit şi Stareţ al Sfintelor mănăstiri Neamţul şi Secu Kir Domeţian, cu ajutorul iubitorului de Hristos jupân Nicolae Cerneschi spre veşnica lor pomenire. Anul mântuirii septembrie 1825.“
Paraclisul „Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana“, construit din lemn în 1837 şi care a ars în 1941, s-a reconstruit din temelie în anul 1947, în timpul păstoririi lui Nicodim, Patriarhul României, stareţ fiind la mănăstirea Neamţu Arhimandrit Melchi-desec, iar egumen al sfintei Sihăstrii Arhimandrit Cleopa Ilie. A fost construit din zid cu cheltuiala credincioşilor din comuna Rădăşeni, jud. Suceava şi a altor credincioşi creştini. Arhitectura simplă nu prezintă un interes artistic deosebit. Catapeteasma este executată în lemn de stejar, de către meşteri populari, fraţii Răzmeriţă din comuna Grumăzeşti, jud. Neamţ. Celelalte sculpturi sunt opera maestrului Gheorghe Gheorghiţă din Tg. Neamţ şi sunt lucrate în lemn de tisă şi păr, între anii 1947 şi 1959.
Pictura
Pictura veche, executată în tempera, a fost distrusă în timpul incendiului din 1941. Actuala pictură a fost executată integral în interior între anii 1986 şi 1988 de pictorul bisericesc Protosinghelul Vartolomeu Florea, din obştea mănăstirii. Re-sfinţirea bisericii s-a făcut la 16 octombrie 1988.
Pictura în ulei a fost executată între anii 1947 şi 1953 de pictorul călugăr Irineu Protcenco, care se stabilise din 1947 în mănăstirea Sihăstria. A decedat înainte de a-şi termina lucrarea, la 25 august 1953 (avea 65 de ani). Atât pictura murală, cât şi icoanele sunt redate într-un neobişnuit stil academic, aproape miniatural, ce dă paraclisului o notă cu totul aparte, unică în felul ei în ţara noastră. Pictorul reuşeşte să redea cu multă artă, viaţa interioară a personajelor înfăţişate şi să creeze adevărate modele de iconografie. Prin siguranţa liniei, prin coloritul luminos ca şi prin expresivitatea ei pictura este de o reală valoare artistică.
Alte informatii
Turnul clopotniţă, situat la colţul de nord-est a incintei, este construit o dată cu întreg ansamblul, în 1825. Este o clădire detaşată de chilii, prevăzută cu două niveluri, cu ganguri de acces şi patru metereze care ne amintesc de vechile turnuri de apărare. Zidurile, groase de peste 2 m, sunt exclusiv din bolovani de piatră de râu. A fost restaurată în 1983-1984 şi acoperită cu tablă de cupru prin osârdia stareţului Victorin şi înzestrată cu un clopot mare de 3,5 tone, împreună cu altele mai mici.
Dintre obiectele bisericeşti aflate la Sihăstria enumerăm: o icoană mare a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe pictată pe lemn, care datează din secolul al XVII-lea, o dată cu întemeierea primei Sihăstrii; Maica Domnului Împărătească, icoană cu ramă sculptată şi pictată în secolul al XVIII-lea; o icoană ferecată în argint, lucrată cu mult meşteşug de Porfirii Zugrav (1797).
Dintre vasele liturgice menţionăm: un chivot de plumb, probabil din secolul al XVII-lea, un potir de argint compus din trei piese din 1825, un mic chivot de argint donat Sihăstriei de vornicul Iordache Milescu la 1856, două cădelniţe de argint din 1825, două căţui cu icoana hramului încrustată pe mâner cu inscripţia: „Ghenadie duhovnicul 1850“; Evanghelie ferecată din argint cu inscripţia gravată pe margine: „această sfinţită evanghelie este a sihăstriei sfintei mănăstiri Secu 1850.“
Mănăstirea mai posedă şi o mică bibliotecă cu peste 1 000 de volume (în 1997), dintre care unele tipărite în secolele XVII-XVIII, ca: „Îndreptarea Legii“ tipărită la Târgovişte în 1652, „Evanghelie“ tipărită la Rm. Vâlcea în 1746, „Penticostar“ tipărit la Bucureşti în 1743, Biblia de la Blaj din 1795.
Pe lângă alte ocupaţii, călugării de la Sihăstria se îndeletniceau cu împodobirea şi copierea cărţilor. Astfel, în 1778 Ieromonahul Ferapont transcria de mînă la sihăstria Secului cuvintele Sfântului Efrem Sirul pentru a fi citite la trapeză. Şi în zilele noastre în obştea Sihăstriei se află un călugăr cărturar, Arhimandritul Ioanichie Bălan, care a scris mai multe cărţi despre monahismul ortodox, monografii ale mănăstirilor şi schiturilor, precum şi monografia mănăstirii Sihăstria.
De mănăstirea Sihăstria aparţin şi următoarele schituri: Boureni, Sfântul Daniil Sihastru-Râpa lui Coroi, Sfântul Mina-Tg. Neamţ, Sfânta Cruce-Poiana lui Ioan, Sihla şi Sfânta Teodora de la Sihla Codrii Paşcanilor, ce vor fi prezentate în cadrul judeţului Neamţ în ordine alfabetică.
