În acest an, comemorarea marelui duhovnic Arhimandrit Cleopa Ilie se v-a face în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României.
La Mănăstirea Sihăstria v-a fi săvârşită sâmbătă, 30 noiembrie 2013, o slujbă de pomenire a părintelui Arhimandrit Ilie Cleopa, cu două zile înainte de împlinirea a 15 ani de la trecerea la cele veşnice.
Părintele Cleopa
„Mânca-v-ar raiul!“, aşa îi binecuvânta părintele Cleopa pe toţi cei care căutau în preajma lui o vorbă pentru suflet, o mângâiere sau un sfat înţelept, fie ei bogaţi sau sărmani, înalţi demnitari şi intelectuali de marcă, arhierei sau simpli clerici. Mulţimea de credincioşi care se perindă, zilnic, pe la mormântul marelui duhovnic, căruia îi mai cer o mângâiere sau un sfat, precum şi mulţimea celor care se adună, an de an, la slujba de pomenire a părintelui Cleopa păstrează vie amintirea monahului considerat drept unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici şi predicatori ai Ortodoxiei, omul care, aşa cum spunea ucenicul său, părintele Ioanichie Bălan, „a creat, fără să ştie cum, un curent ortodox tradiţional de înnoire a vieţii monahale şi creştineşti în mănăstirile şi parohiile din centrul şi nordul Moldovei“.