„Cei 42 de ani de osteneli neîntrerupte în fruntea mănăstirii au însemnat pe de o parte cea mai lungă stăreţie din istoria de trei veacuri şi jumătate a Sihăstriei lui Atanasie, cum s-a numit ea la început, iar pe de altă parte, cea mai prosperă perioadă din punct de vedere economic, edilitar şi administrativ, precum şi timpul unei intense înfloriri duhovniceşti prin rugăciunea şi lucrarea unor mari părinţi cu viaţă sfântă cum au fost: ieroschimonahul Paisie Olaru, arhimandriţii Cleopa Ilie, Partenie Buşcu, Damaschin Barbacaru, Ioanichie Bălan, protosinghelii Casian (Onufrie) Frunză, Ioil Gheorghiu, Veniamin Barbacaru, Clement Hotnog, Varsanufie Lipan, Calinic Lupu şi alţii.
Ajutat de marii duhovnici ai mănăstirii, pe care i-a apărat şi ocrotit de persecuţiile şi îngrădirile agresive ale regimului comunist potrivnic Bisericii şi mai ales monahismului, dăruit cu un autentic spirit gospodăresc, părintele Victorin Oanele a transformat smerita aşezare monahală de altădată într-una dintre cele mai cunoscute mănăstiri româneşti, apreciată în acelaşi timp în întreaga lume ortodoxă şi căutată pentru prestigiul eiduhovnicesc, fiind o pildă de îmbinare armonioasă a vieţii liturgice cu activitatea gospodărească, a îndrumării duhovniceşti a pelerinilor cu ospitalitatea arătată lor.
Consolidarea şi înfrumuseţarea bisericii vechi, zidirea noii Biserici-catedrale„Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla“, în care este prohodit acum, casele oficiale şi chiliile, trapezele şi casele pentru pelerini, consolidarea şi restaurarea clopotniţei, gospodăriile anexe, beciurile şi magaziile, atelierele, grădinile, stâna, podurile, drumurile, porţile şi gardurile temeinice, întinse pe kilometri întregi, precum şi multe alte împliniri din Mănăstirea Sihăstria vorbesc despre hărnicia, priceperea, tenacitatea şi jertfelnicia părintelui arhimandrit Victorin.
Pecetea hărniciei părintelui Victorin s-a imprimat şi la schiturile afiliate Mănăstirii Sihăstria. Schitul Sihla, care este astăzi mănăstire, are propria sa istorie, legată fără îndoială în ultimele decenii de activitatea părintelui Victorin, care, pentru curajul de a fi ridicat aici clădiri noi şi mari, a fost pedepsit de autorităţile comuniste în anul 1983 cu exilul la Mănăstirea Râşca. De asemenea, părintele Victorin este ctitor şi la schiturile:„Sfântul Mina“ de lângă Târgu Neamţ, „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Munţii Sihlei, „Înălţarea Sfintei Cruci“ de la Poiana lui Ioan, „Sfânta Teodora“ din Codrii Paşcanilor, sau „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ de la Boureni, unele dintre ele reînnoite pe foarte modeste începuturi anterioare, iar altele nou înfiinţate după anii 1990, în perioada când Noi păstoream Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La aceste schituri a construit biserici noi, paraclise, case monahale, turnuri-clopotniţă cu clopote turnate cu multă cheltuială şi măiestrie în ţări străine, a amenajat drumuri de acces şi gospodării, iazuri de peşte şi a plantat livezi şi viţă-de-vie.
S-a spus uneori despre părintele Victorin că s-a îngrijit prea mult de cele ale Martei. Însă cine l-a cunoscut îndeaproape ştie că toată această neobosită activitate a izvorât din dorinţa de a asigura părinţilor şi fraţilor din obştea mănăstirii, pelerinilor şi vizitatorilor Mănăstirii Sihăstriei condiţii bune şi civilizate de cazare, de hrană şi de participare la slujbele şi rânduielile bisericeşti.
Dacă în calitate de econom al mănăstirii s-a îngrijit cu atenţie şi dragoste de cei peste 130 de monahi bătrâni neputincioşi, izgoniţi în anul 1959 din mănăstirile lor şi adăpostiţi în azilul organizat la Sihăstria, mai târziu, ca stareţ, a zidit case pentru pelerini şitrapeze sau săli de mese, cultivând şi promovând tradiţia mănăstirilor noastre româneşti, unde ospitalitatea este una dintre principalele fapte ale iubirii creştine.
A primit în obştea Mănăstirii Sihăstria, în îndelungata sa stăreţie, sute de fraţi, peste două sute dintre ei fiind tunşi în monahism în vremea stăreţiei sale. Pe foarte mulţi dintre ei i-a trimis la studii teologice, la seminar sau la facultate, susţinându-i moral şi financiar.
A susţinut activitatea cărturărească şi editorială a mănăstirii, a iubit frumuseţea Casei lui Dumnezeu, înnoind şi împodobind biserica acesteia cu veşminte şi odoare alese, susţinând şi încurajând cântarea bisericească, predicile şi cuvântările bine pregătite. Oferea gratuit prânz şi cină sutelor de pelerini veniţi la Sihăstria şi ajuta o mulţime de familii sărace din zona Neamţ şi din alte părţi, fiind un stareţ harnic şi darnic.
Numeroşi călugări formaţi în atmosfera de rugăciune, smerenie şi ascultare din Mănăstirea Sihăstria au ajutat după anul 1989 la renaşterea multor mănăstiri şi schituri din ţară, desfiinţate de regimul comunist, sau la întemeierea unora noi, în zone unde se simţea imperios nevoia acestora. Unii monahi au fost chemaţi să ajute la diferite activităţi în administraţia bisericească, alţii au ajuns în comunităţi monahale de peste hotare (la Sfântul Munte Athos, în Ţara Sfântă etc.).“
Fragmente din cuvântul rostit de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:
„Am simţit o statură puternică în fiinţa părintelui Victorin, parcă aplicându-se cuvântul din Evanghelie, că o casă adevărată se zideşte pe stâncă, pentru ca valurile, vânturile, trăsnetele să n-o dărâme. Am sesizat într-însul călugărul foarte hotărât, cu determinare, cu voinţă de a-şi îndeplini ţinta, în calitate de coordonator al sfintei Mănăstiri Sihăstria. Am observat, de asemenea, dragostea de pelerini a părintelui stareţ. Orice pelerin care venea găsea Sihăstria ca pe casa lui, şi părintele, din toamnă până-n toamnă, se străduia ca beciurile sfintei aşezări mănăstireşti să fie bine alimentate, nu numai pentru cei aproximativ o sută de călugări, dar şi pentru miile de pelerini“
„Părintele Victorin era convins de adevărul că un stareţ, deşi este destinat să fie în permanentă legătură cu Dumnezeu, deşi viaţa lui duhovnicească trebuie să-i definească trecerea lui prin lume, trebuie întâi de toate să le asigure fraţilor pe care îi păstoreşte un acoperiş deasupra capului şi o bucată de pâine pe masă. Părintele îşi luase această sarcină, de a-l ocroti pe cel din obştea lui, punându-i la dispoziţie toate cele necesare, astfel încât el să aibă răgazul lăuntric să se gândească la Dumnezeu şi să meargă pe calea care duce către Împărăţia cerurilor“
Fragment din mesajul de rămas bun din partea obștii mănăstirii Sihastria:
„Ce putem spune în aceste momente? Viaţa şi activitatea părintelui stareţ Victorin sunt cunoscute de către toţi. A fost stareţ în perioada grea a comunismului, jertfindu-se pe sine pentru a apăra mănăstirea de opresiunile din partea autorităţilor vremii, protejând monahii vieţuitori şi primind noi fraţi în viaţa de obşte. Mai mult decât atât, a construit corpuri de chilii şi alte edificii în perioada când acest lucru era interzis, fapt pentru care a şi fost prigonit în anul 1983, fiind scos din stăreţie şi surghiunit la Mănăstirea Râşca. Prin lucrarea lui Dumnezeu însă, a fost readus la Sihăstria numai după 40 de zile. Nu i-a fost uşor nici după anul 1989, în aşa-zisa libertate, însă a avut înţelepciunea să treacă peste toate. A îmbinat munca cu rugăciunea, a ştiut când să se smerească, atât în faţa celor din afara mănăstirii, cât şi în faţa obştii, toate spre bunul mers al comunităţii monahale a Sihăstriei. În timpul stăreţiei sale, obştea a crescut, sute de călugări fiind tunşi în monahism de sfinţia sa, contribuind în acest fel la renaşterea duhovnicească a locaşurilor sfinte atât din ţară, cât şi din Muntele Athos sau Ţara Sfântă. Sub stăreţia părintelui Victorin, Mănăstirea Sihăstria s-a făcut cunoscută în întreaga lume ortodoxă, ajutat fiind şi de marii duhovnici Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioil Gheorghiu, Ioanichie Bălan şi mulţi alţii. Dumnezeu i-a rânduit părintelui nostru Victorin şi o cruce a suferinţei în boală, pe care a primit-o cu smerenie, fără să cârtească. Bolnav la pat, fiind întrebat de mai mulţi cum se simte, răspundea doar atât: «Îmi duc crucea». A dorit ca şi sfârşitul să-i fie în smerenie; de multe ori ne spunea: «Vreau să mi se facă înmormântarea numai de către un preot şi un cântăreţ, iar de-abia după ce mă veţi pune în groapă, să fie anunţaţi şi ceilalţi că am plecat». Dumnezeu însă a avut alte judecăţi, fiindcă în aceste ceasuri de despărţire părintele nostru stareţ e înconjurat de mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au avut ca sfătuitor şi grabnic ajutător. Dumnezeu să-l ierte“
„Am simţit o statură puternică în fiinţa părintelui Victorin, parcă aplicându-se cuvântul din Evanghelie, că o casă adevărată se zideşte pe stâncă, pentru ca valurile, vânturile, trăsnetele să n-o dărâme. Am sesizat într-însul călugărul foarte hotărât, cu determinare, cu voinţă de a-şi îndeplini ţinta, în calitate de coordonator al sfintei Mănăstiri Sihăstria. Am observat, de asemenea, dragostea de pelerini a părintelui stareţ. Orice pelerin care venea găsea Sihăstria ca pe casa lui, şi părintele, din toamnă până-n toamnă, se străduia ca beciurile sfintei aşezări mănăstireşti să fie bine alimentate, nu numai pentru cei aproximativ o sută de călugări, dar şi pentru miile de pelerini“
„Părintele Victorin era convins de adevărul că un stareţ, deşi este destinat să fie în permanentă legătură cu Dumnezeu, deşi viaţa lui duhovnicească trebuie să-i definească trecerea lui prin lume, trebuie întâi de toate să le asigure fraţilor pe care îi păstoreşte un acoperiş deasupra capului şi o bucată de pâine pe masă. Părintele îşi luase această sarcină, de a-l ocroti pe cel din obştea lui, punându-i la dispoziţie toate cele necesare, astfel încât el să aibă răgazul lăuntric să se gândească la Dumnezeu şi să meargă pe calea care duce către Împărăţia cerurilor“
Fragment din mesajul de rămas bun din partea obștii mănăstirii Sihastria:
„Ce putem spune în aceste momente? Viaţa şi activitatea părintelui stareţ Victorin sunt cunoscute de către toţi. A fost stareţ în perioada grea a comunismului, jertfindu-se pe sine pentru a apăra mănăstirea de opresiunile din partea autorităţilor vremii, protejând monahii vieţuitori şi primind noi fraţi în viaţa de obşte. Mai mult decât atât, a construit corpuri de chilii şi alte edificii în perioada când acest lucru era interzis, fapt pentru care a şi fost prigonit în anul 1983, fiind scos din stăreţie şi surghiunit la Mănăstirea Râşca. Prin lucrarea lui Dumnezeu însă, a fost readus la Sihăstria numai după 40 de zile. Nu i-a fost uşor nici după anul 1989, în aşa-zisa libertate, însă a avut înţelepciunea să treacă peste toate. A îmbinat munca cu rugăciunea, a ştiut când să se smerească, atât în faţa celor din afara mănăstirii, cât şi în faţa obştii, toate spre bunul mers al comunităţii monahale a Sihăstriei. În timpul stăreţiei sale, obştea a crescut, sute de călugări fiind tunşi în monahism de sfinţia sa, contribuind în acest fel la renaşterea duhovnicească a locaşurilor sfinte atât din ţară, cât şi din Muntele Athos sau Ţara Sfântă. Sub stăreţia părintelui Victorin, Mănăstirea Sihăstria s-a făcut cunoscută în întreaga lume ortodoxă, ajutat fiind şi de marii duhovnici Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioil Gheorghiu, Ioanichie Bălan şi mulţi alţii. Dumnezeu i-a rânduit părintelui nostru Victorin şi o cruce a suferinţei în boală, pe care a primit-o cu smerenie, fără să cârtească. Bolnav la pat, fiind întrebat de mai mulţi cum se simte, răspundea doar atât: «Îmi duc crucea». A dorit ca şi sfârşitul să-i fie în smerenie; de multe ori ne spunea: «Vreau să mi se facă înmormântarea numai de către un preot şi un cântăreţ, iar de-abia după ce mă veţi pune în groapă, să fie anunţaţi şi ceilalţi că am plecat». Dumnezeu însă a avut alte judecăţi, fiindcă în aceste ceasuri de despărţire părintele nostru stareţ e înconjurat de mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au avut ca sfătuitor şi grabnic ajutător. Dumnezeu să-l ierte“
