vineri, 5 august 2016
luni, 8 decembrie 2014
marți, 28 octombrie 2014
.JPG)
luni, 27 octombrie 2014
† Starețul Victorin Oanele
„Cei 42 de ani de osteneli neîntrerupte în fruntea mănăstirii au însemnat pe de o parte cea mai lungă stăreţie din istoria de trei veacuri şi jumătate a Sihăstriei lui Atanasie, cum s-a numit ea la început, iar pe de altă parte, cea mai prosperă perioadă din punct de vedere economic, edilitar şi administrativ, precum şi timpul unei intense înfloriri duhovniceşti prin rugăciunea şi lucrarea unor mari părinţi cu viaţă sfântă cum au fost: ieroschimonahul Paisie Olaru, arhimandriţii Cleopa Ilie, Partenie Buşcu, Damaschin Barbacaru, Ioanichie Bălan, protosinghelii Casian (Onufrie) Frunză, Ioil Gheorghiu, Veniamin Barbacaru, Clement Hotnog, Varsanufie Lipan, Calinic Lupu şi alţii.
Ajutat de marii duhovnici ai mănăstirii, pe care i-a apărat şi ocrotit de persecuţiile şi îngrădirile agresive ale regimului comunist potrivnic Bisericii şi mai ales monahismului, dăruit cu un autentic spirit gospodăresc, părintele Victorin Oanele a transformat smerita aşezare monahală de altădată într-una dintre cele mai cunoscute mănăstiri româneşti, apreciată în acelaşi timp în întreaga lume ortodoxă şi căutată pentru prestigiul eiduhovnicesc, fiind o pildă de îmbinare armonioasă a vieţii liturgice cu activitatea gospodărească, a îndrumării duhovniceşti a pelerinilor cu ospitalitatea arătată lor.
Consolidarea şi înfrumuseţarea bisericii vechi, zidirea noii Biserici-catedrale„Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla“, în care este prohodit acum, casele oficiale şi chiliile, trapezele şi casele pentru pelerini, consolidarea şi restaurarea clopotniţei, gospodăriile anexe, beciurile şi magaziile, atelierele, grădinile, stâna, podurile, drumurile, porţile şi gardurile temeinice, întinse pe kilometri întregi, precum şi multe alte împliniri din Mănăstirea Sihăstria vorbesc despre hărnicia, priceperea, tenacitatea şi jertfelnicia părintelui arhimandrit Victorin.
Pecetea hărniciei părintelui Victorin s-a imprimat şi la schiturile afiliate Mănăstirii Sihăstria. Schitul Sihla, care este astăzi mănăstire, are propria sa istorie, legată fără îndoială în ultimele decenii de activitatea părintelui Victorin, care, pentru curajul de a fi ridicat aici clădiri noi şi mari, a fost pedepsit de autorităţile comuniste în anul 1983 cu exilul la Mănăstirea Râşca. De asemenea, părintele Victorin este ctitor şi la schiturile:„Sfântul Mina“ de lângă Târgu Neamţ, „Sfântul Daniil Sihastrul“ din Munţii Sihlei, „Înălţarea Sfintei Cruci“ de la Poiana lui Ioan, „Sfânta Teodora“ din Codrii Paşcanilor, sau „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ de la Boureni, unele dintre ele reînnoite pe foarte modeste începuturi anterioare, iar altele nou înfiinţate după anii 1990, în perioada când Noi păstoream Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La aceste schituri a construit biserici noi, paraclise, case monahale, turnuri-clopotniţă cu clopote turnate cu multă cheltuială şi măiestrie în ţări străine, a amenajat drumuri de acces şi gospodării, iazuri de peşte şi a plantat livezi şi viţă-de-vie.
S-a spus uneori despre părintele Victorin că s-a îngrijit prea mult de cele ale Martei. Însă cine l-a cunoscut îndeaproape ştie că toată această neobosită activitate a izvorât din dorinţa de a asigura părinţilor şi fraţilor din obştea mănăstirii, pelerinilor şi vizitatorilor Mănăstirii Sihăstriei condiţii bune şi civilizate de cazare, de hrană şi de participare la slujbele şi rânduielile bisericeşti.
Dacă în calitate de econom al mănăstirii s-a îngrijit cu atenţie şi dragoste de cei peste 130 de monahi bătrâni neputincioşi, izgoniţi în anul 1959 din mănăstirile lor şi adăpostiţi în azilul organizat la Sihăstria, mai târziu, ca stareţ, a zidit case pentru pelerini şitrapeze sau săli de mese, cultivând şi promovând tradiţia mănăstirilor noastre româneşti, unde ospitalitatea este una dintre principalele fapte ale iubirii creştine.
A primit în obştea Mănăstirii Sihăstria, în îndelungata sa stăreţie, sute de fraţi, peste două sute dintre ei fiind tunşi în monahism în vremea stăreţiei sale. Pe foarte mulţi dintre ei i-a trimis la studii teologice, la seminar sau la facultate, susţinându-i moral şi financiar.
A susţinut activitatea cărturărească şi editorială a mănăstirii, a iubit frumuseţea Casei lui Dumnezeu, înnoind şi împodobind biserica acesteia cu veşminte şi odoare alese, susţinând şi încurajând cântarea bisericească, predicile şi cuvântările bine pregătite. Oferea gratuit prânz şi cină sutelor de pelerini veniţi la Sihăstria şi ajuta o mulţime de familii sărace din zona Neamţ şi din alte părţi, fiind un stareţ harnic şi darnic.
Numeroşi călugări formaţi în atmosfera de rugăciune, smerenie şi ascultare din Mănăstirea Sihăstria au ajutat după anul 1989 la renaşterea multor mănăstiri şi schituri din ţară, desfiinţate de regimul comunist, sau la întemeierea unora noi, în zone unde se simţea imperios nevoia acestora. Unii monahi au fost chemaţi să ajute la diferite activităţi în administraţia bisericească, alţii au ajuns în comunităţi monahale de peste hotare (la Sfântul Munte Athos, în Ţara Sfântă etc.).“
Fragmente din cuvântul rostit de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:
„Am simţit o statură puternică în fiinţa părintelui Victorin, parcă aplicându-se cuvântul din Evanghelie, că o casă adevărată se zideşte pe stâncă, pentru ca valurile, vânturile, trăsnetele să n-o dărâme. Am sesizat într-însul călugărul foarte hotărât, cu determinare, cu voinţă de a-şi îndeplini ţinta, în calitate de coordonator al sfintei Mănăstiri Sihăstria. Am observat, de asemenea, dragostea de pelerini a părintelui stareţ. Orice pelerin care venea găsea Sihăstria ca pe casa lui, şi părintele, din toamnă până-n toamnă, se străduia ca beciurile sfintei aşezări mănăstireşti să fie bine alimentate, nu numai pentru cei aproximativ o sută de călugări, dar şi pentru miile de pelerini“
„Părintele Victorin era convins de adevărul că un stareţ, deşi este destinat să fie în permanentă legătură cu Dumnezeu, deşi viaţa lui duhovnicească trebuie să-i definească trecerea lui prin lume, trebuie întâi de toate să le asigure fraţilor pe care îi păstoreşte un acoperiş deasupra capului şi o bucată de pâine pe masă. Părintele îşi luase această sarcină, de a-l ocroti pe cel din obştea lui, punându-i la dispoziţie toate cele necesare, astfel încât el să aibă răgazul lăuntric să se gândească la Dumnezeu şi să meargă pe calea care duce către Împărăţia cerurilor“
Fragment din mesajul de rămas bun din partea obștii mănăstirii Sihastria:
„Ce putem spune în aceste momente? Viaţa şi activitatea părintelui stareţ Victorin sunt cunoscute de către toţi. A fost stareţ în perioada grea a comunismului, jertfindu-se pe sine pentru a apăra mănăstirea de opresiunile din partea autorităţilor vremii, protejând monahii vieţuitori şi primind noi fraţi în viaţa de obşte. Mai mult decât atât, a construit corpuri de chilii şi alte edificii în perioada când acest lucru era interzis, fapt pentru care a şi fost prigonit în anul 1983, fiind scos din stăreţie şi surghiunit la Mănăstirea Râşca. Prin lucrarea lui Dumnezeu însă, a fost readus la Sihăstria numai după 40 de zile. Nu i-a fost uşor nici după anul 1989, în aşa-zisa libertate, însă a avut înţelepciunea să treacă peste toate. A îmbinat munca cu rugăciunea, a ştiut când să se smerească, atât în faţa celor din afara mănăstirii, cât şi în faţa obştii, toate spre bunul mers al comunităţii monahale a Sihăstriei. În timpul stăreţiei sale, obştea a crescut, sute de călugări fiind tunşi în monahism de sfinţia sa, contribuind în acest fel la renaşterea duhovnicească a locaşurilor sfinte atât din ţară, cât şi din Muntele Athos sau Ţara Sfântă. Sub stăreţia părintelui Victorin, Mănăstirea Sihăstria s-a făcut cunoscută în întreaga lume ortodoxă, ajutat fiind şi de marii duhovnici Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioil Gheorghiu, Ioanichie Bălan şi mulţi alţii. Dumnezeu i-a rânduit părintelui nostru Victorin şi o cruce a suferinţei în boală, pe care a primit-o cu smerenie, fără să cârtească. Bolnav la pat, fiind întrebat de mai mulţi cum se simte, răspundea doar atât: «Îmi duc crucea». A dorit ca şi sfârşitul să-i fie în smerenie; de multe ori ne spunea: «Vreau să mi se facă înmormântarea numai de către un preot şi un cântăreţ, iar de-abia după ce mă veţi pune în groapă, să fie anunţaţi şi ceilalţi că am plecat». Dumnezeu însă a avut alte judecăţi, fiindcă în aceste ceasuri de despărţire părintele nostru stareţ e înconjurat de mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au avut ca sfătuitor şi grabnic ajutător. Dumnezeu să-l ierte“
„Am simţit o statură puternică în fiinţa părintelui Victorin, parcă aplicându-se cuvântul din Evanghelie, că o casă adevărată se zideşte pe stâncă, pentru ca valurile, vânturile, trăsnetele să n-o dărâme. Am sesizat într-însul călugărul foarte hotărât, cu determinare, cu voinţă de a-şi îndeplini ţinta, în calitate de coordonator al sfintei Mănăstiri Sihăstria. Am observat, de asemenea, dragostea de pelerini a părintelui stareţ. Orice pelerin care venea găsea Sihăstria ca pe casa lui, şi părintele, din toamnă până-n toamnă, se străduia ca beciurile sfintei aşezări mănăstireşti să fie bine alimentate, nu numai pentru cei aproximativ o sută de călugări, dar şi pentru miile de pelerini“
„Părintele Victorin era convins de adevărul că un stareţ, deşi este destinat să fie în permanentă legătură cu Dumnezeu, deşi viaţa lui duhovnicească trebuie să-i definească trecerea lui prin lume, trebuie întâi de toate să le asigure fraţilor pe care îi păstoreşte un acoperiş deasupra capului şi o bucată de pâine pe masă. Părintele îşi luase această sarcină, de a-l ocroti pe cel din obştea lui, punându-i la dispoziţie toate cele necesare, astfel încât el să aibă răgazul lăuntric să se gândească la Dumnezeu şi să meargă pe calea care duce către Împărăţia cerurilor“
Fragment din mesajul de rămas bun din partea obștii mănăstirii Sihastria:
„Ce putem spune în aceste momente? Viaţa şi activitatea părintelui stareţ Victorin sunt cunoscute de către toţi. A fost stareţ în perioada grea a comunismului, jertfindu-se pe sine pentru a apăra mănăstirea de opresiunile din partea autorităţilor vremii, protejând monahii vieţuitori şi primind noi fraţi în viaţa de obşte. Mai mult decât atât, a construit corpuri de chilii şi alte edificii în perioada când acest lucru era interzis, fapt pentru care a şi fost prigonit în anul 1983, fiind scos din stăreţie şi surghiunit la Mănăstirea Râşca. Prin lucrarea lui Dumnezeu însă, a fost readus la Sihăstria numai după 40 de zile. Nu i-a fost uşor nici după anul 1989, în aşa-zisa libertate, însă a avut înţelepciunea să treacă peste toate. A îmbinat munca cu rugăciunea, a ştiut când să se smerească, atât în faţa celor din afara mănăstirii, cât şi în faţa obştii, toate spre bunul mers al comunităţii monahale a Sihăstriei. În timpul stăreţiei sale, obştea a crescut, sute de călugări fiind tunşi în monahism de sfinţia sa, contribuind în acest fel la renaşterea duhovnicească a locaşurilor sfinte atât din ţară, cât şi din Muntele Athos sau Ţara Sfântă. Sub stăreţia părintelui Victorin, Mănăstirea Sihăstria s-a făcut cunoscută în întreaga lume ortodoxă, ajutat fiind şi de marii duhovnici Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Ioil Gheorghiu, Ioanichie Bălan şi mulţi alţii. Dumnezeu i-a rânduit părintelui nostru Victorin şi o cruce a suferinţei în boală, pe care a primit-o cu smerenie, fără să cârtească. Bolnav la pat, fiind întrebat de mai mulţi cum se simte, răspundea doar atât: «Îmi duc crucea». A dorit ca şi sfârşitul să-i fie în smerenie; de multe ori ne spunea: «Vreau să mi se facă înmormântarea numai de către un preot şi un cântăreţ, iar de-abia după ce mă veţi pune în groapă, să fie anunţaţi şi ceilalţi că am plecat». Dumnezeu însă a avut alte judecăţi, fiindcă în aceste ceasuri de despărţire părintele nostru stareţ e înconjurat de mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au avut ca sfătuitor şi grabnic ajutător. Dumnezeu să-l ierte“
sâmbătă, 18 octombrie 2014
Ieroschimonahul Paisie Olaru - 24 de ani de la trecerea la Domnul
Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru.
Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni săraci, dar credincioși, iar în familie domnea liniştea şi înţelegerea, nu existau certuri. Tatăl său era pădurar, iar mama sa casnică. Erau oameni simpli care-şi educau copiii mai mult prin puterea exemplului decât prin vorbe multe. Tatăl ştia Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum şi alte rugăciuni şi se ruga cu glas tare, să audă şi cei mici. Mama era prietenoasa cu toată lumea şi le spunea adesea: "Măi băieţi, să fiţi cuminţi ca să nu dăm cinstea pe ruşine!"
A făcut şcoala primară în sat. Pe atunci în sat se făceau numai trei clase, micuţul Petru fiind premiant în toţi cei trei ani. Premiile constau în cărticele cu vieţile sfinţilor, acestea insuflându-i pentru prima dată gândul de a merge la mânăstire. Îi plăcea în mod special viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit. Mama sa nu prea era împăcată cu gândul ca fiul ei dorea să părăsească lumea şi să plece la mânăstire şi încerca să-l înduplece prin astfel de vorbe: "Dragul mămucăi, să nu te duci la călugărie că acolo este canon mare de rugăciune, post şi metanii; că am văzut cum a fost făcut un călugăr şi era tare slab şi se ruga aşa: «Doamne, dacă mai am zile de trăit şi îmi sunt spre mântuire, lasă-mă să mai trăiesc; iar dacă nu, ia-mă la Tine!»"
Astfel a mai prelungit puţin viaţa în lume ascultând de mama sa. A intrat în armată să-și satisfacă stagiul militar, luând parte şi la primul război mondial. Dar se ruga lui Dumnezeu să-l scape. Dorea să se facă călugăr.
La finalul războiului mama îşi aştepta cu înfrigurare băieţii acasă (pe Părintele şi pe un frate al său, Gheorghe) pentru că ştia că încă nu erau feriţi de primejdii (frig, boli). Însă a murit cu puţin timp înainte de a-l vedea şi pe Gheorghe acasă.
Statul l-a răsplătit pe Petru (Părintele Paisie) pentru participarea la război şi i-a dat cinci hectare de pământ. Însă el l-a împărţit fraţilor săi mai mari şi a plecat ...
În anul 1921 a intrat în obștea Schitului Cozancea Botoșani (unde s-a nevoit ca un adevărat sihastru timp de aproape 30 de ani). Nu era departe de satul său natal. Ca duhovnic şi l-a luat pe părintele Calinic Şuşu.
În anul 1922, la 9 iunie, a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost făcut cam în grabă, "pe caz de boală". Drept ascultare a primit toată treaba din ograda mânăstirii, apoi a fost paracliser.
În 1923 a murit şi tatăl său.
În 1925 a vizitat mânăstirile nemţene, ajungând şi la Sihla. A rămas acolo mai multe zile. Mai mulţi pustnici locuiau tainic prin locurile din jur. Astfel i-a încolţit şi lui dorul de viaţă retrasă, pustnicească.
Undeva între anii 1930 - 1932 a încercat să se mute la Mânăstirea Sihăstria, dar neavând binecuvântarea egumenului de la Cozancea, stareţul Ioanichie Moroi nu l-a primit.
Prin urmare s-a întors la Cozancea. Se retrăgea deseori într-o poieniţă pentru a se ruga în linişte. Odată, în timp ce se ruga acolo a auzit un cor ceresc cântând cântări bisericeşti. A însemnat locul respectiv cu o cruce de stejar, iar după ce a obţinut aprobarea mitropolitului a construit un paraclis de lemn; apoi, după o vreme, noul stareţ de la Cozancea i-a dat voie să facă şi câteva chilii. Avea acolo şi o mică grădină, precum şi viţă de vie. Astfel, a viețuit așa mulți ani, crescând și câțiva ucenici aleși (printre care și Părintele Cleopa care a ajuns la schit prin 1935). După cum spunea Părintele Ioanichie Bălan în "Patericul românesc": "Nevoința lui era aceasta: practica rugăciunea lui Iisus, iar noaptea citea la Psaltire, postea zilnic până seara, îngrijea de părinții bolnavi din mânăstire și nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii".
Avea bucurii duhovniceşti în poieniţa lui (când se ruga noaptea), dar pe cele mai sfinte le-a simţit în biserică, la Sfânta Liturghie.
În 1933, la doar 36 de ani, a luat marea schimă cu gândul de a se face pustnic.
În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit diacon, iar la 4 aprilie 1947 a fost hirotonit preot și apoi numit egumen al Schitului Cozancea pe care l-a condus aproape un an de zile.
În anul 1948 s-a retras la Mânăstirea Sihăstria din județul Neamț, ca duhovnic.
Între anii 1949-1953 a viețuit la Mânăstirea Slatina din județul Suceava, ca duhovnic, stareț fiindu-i Părintele Cleopa.
În primavara lui 1954 a revenit la Mânăstirea Sihăstria ca duhovnic al întregii obști.
Între anii 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla ca sihastru desăvârșit, avându-și chilia aproape de peștera Sfintei Teodora. Se ruga, postea și spovedea zilnic mireni și călugări, ajungând cel mai renumit și căutat duhovnic din țară.
În toamna anului 1986 a revenit în obștea Mânăstirii Sihăstria, dar și-a fracturat piciorul drept și astfel a rămas imobilizat la pat, în chilia sa, până la sfârșitul vieții. Pe lângă aceasta, s-a îmbolnăvit de cataractă la ambii ochi pierzându-și și auzul în bună parte. Cu toate acestea, Părintele Paisie a continuat să-și mărturisească fiii săi duhovnicești și să le dea sfaturi până în ultimele zile ale vieții sale!
În noaptea de 18 octombrie 1990, la orele 4 dimineața, Părintele Paisie Olaru și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
Părinții săi, Ioan și Ecaterina, erau oameni săraci, dar credincioși, iar în familie domnea liniştea şi înţelegerea, nu existau certuri. Tatăl său era pădurar, iar mama sa casnică. Erau oameni simpli care-şi educau copiii mai mult prin puterea exemplului decât prin vorbe multe. Tatăl ştia Paraclisul Maicii Domnului pe de rost, precum şi alte rugăciuni şi se ruga cu glas tare, să audă şi cei mici. Mama era prietenoasa cu toată lumea şi le spunea adesea: "Măi băieţi, să fiţi cuminţi ca să nu dăm cinstea pe ruşine!"
A făcut şcoala primară în sat. Pe atunci în sat se făceau numai trei clase, micuţul Petru fiind premiant în toţi cei trei ani. Premiile constau în cărticele cu vieţile sfinţilor, acestea insuflându-i pentru prima dată gândul de a merge la mânăstire. Îi plăcea în mod special viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit. Mama sa nu prea era împăcată cu gândul ca fiul ei dorea să părăsească lumea şi să plece la mânăstire şi încerca să-l înduplece prin astfel de vorbe: "Dragul mămucăi, să nu te duci la călugărie că acolo este canon mare de rugăciune, post şi metanii; că am văzut cum a fost făcut un călugăr şi era tare slab şi se ruga aşa: «Doamne, dacă mai am zile de trăit şi îmi sunt spre mântuire, lasă-mă să mai trăiesc; iar dacă nu, ia-mă la Tine!»"
Astfel a mai prelungit puţin viaţa în lume ascultând de mama sa. A intrat în armată să-și satisfacă stagiul militar, luând parte şi la primul război mondial. Dar se ruga lui Dumnezeu să-l scape. Dorea să se facă călugăr.
La finalul războiului mama îşi aştepta cu înfrigurare băieţii acasă (pe Părintele şi pe un frate al său, Gheorghe) pentru că ştia că încă nu erau feriţi de primejdii (frig, boli). Însă a murit cu puţin timp înainte de a-l vedea şi pe Gheorghe acasă.
Statul l-a răsplătit pe Petru (Părintele Paisie) pentru participarea la război şi i-a dat cinci hectare de pământ. Însă el l-a împărţit fraţilor săi mai mari şi a plecat ...
În anul 1921 a intrat în obștea Schitului Cozancea Botoșani (unde s-a nevoit ca un adevărat sihastru timp de aproape 30 de ani). Nu era departe de satul său natal. Ca duhovnic şi l-a luat pe părintele Calinic Şuşu.
În anul 1922, la 9 iunie, a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie. A fost făcut cam în grabă, "pe caz de boală". Drept ascultare a primit toată treaba din ograda mânăstirii, apoi a fost paracliser.
În 1923 a murit şi tatăl său.
În 1925 a vizitat mânăstirile nemţene, ajungând şi la Sihla. A rămas acolo mai multe zile. Mai mulţi pustnici locuiau tainic prin locurile din jur. Astfel i-a încolţit şi lui dorul de viaţă retrasă, pustnicească.
Undeva între anii 1930 - 1932 a încercat să se mute la Mânăstirea Sihăstria, dar neavând binecuvântarea egumenului de la Cozancea, stareţul Ioanichie Moroi nu l-a primit.
Prin urmare s-a întors la Cozancea. Se retrăgea deseori într-o poieniţă pentru a se ruga în linişte. Odată, în timp ce se ruga acolo a auzit un cor ceresc cântând cântări bisericeşti. A însemnat locul respectiv cu o cruce de stejar, iar după ce a obţinut aprobarea mitropolitului a construit un paraclis de lemn; apoi, după o vreme, noul stareţ de la Cozancea i-a dat voie să facă şi câteva chilii. Avea acolo şi o mică grădină, precum şi viţă de vie. Astfel, a viețuit așa mulți ani, crescând și câțiva ucenici aleși (printre care și Părintele Cleopa care a ajuns la schit prin 1935). După cum spunea Părintele Ioanichie Bălan în "Patericul românesc": "Nevoința lui era aceasta: practica rugăciunea lui Iisus, iar noaptea citea la Psaltire, postea zilnic până seara, îngrijea de părinții bolnavi din mânăstire și nu lipsea niciodată de la slujbele bisericii".
Avea bucurii duhovniceşti în poieniţa lui (când se ruga noaptea), dar pe cele mai sfinte le-a simţit în biserică, la Sfânta Liturghie.
În 1933, la doar 36 de ani, a luat marea schimă cu gândul de a se face pustnic.
În anul 1943, la 14 octombrie, a fost hirotonit diacon, iar la 4 aprilie 1947 a fost hirotonit preot și apoi numit egumen al Schitului Cozancea pe care l-a condus aproape un an de zile.
În anul 1948 s-a retras la Mânăstirea Sihăstria din județul Neamț, ca duhovnic.
Între anii 1949-1953 a viețuit la Mânăstirea Slatina din județul Suceava, ca duhovnic, stareț fiindu-i Părintele Cleopa.
În primavara lui 1954 a revenit la Mânăstirea Sihăstria ca duhovnic al întregii obști.
Între anii 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla ca sihastru desăvârșit, avându-și chilia aproape de peștera Sfintei Teodora. Se ruga, postea și spovedea zilnic mireni și călugări, ajungând cel mai renumit și căutat duhovnic din țară.
În toamna anului 1986 a revenit în obștea Mânăstirii Sihăstria, dar și-a fracturat piciorul drept și astfel a rămas imobilizat la pat, în chilia sa, până la sfârșitul vieții. Pe lângă aceasta, s-a îmbolnăvit de cataractă la ambii ochi pierzându-și și auzul în bună parte. Cu toate acestea, Părintele Paisie a continuat să-și mărturisească fiii săi duhovnicești și să le dea sfaturi până în ultimele zile ale vieții sale!
În noaptea de 18 octombrie 1990, la orele 4 dimineața, Părintele Paisie Olaru și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
vineri, 29 noiembrie 2013
Slujbă de pomenire a marelui duhovnic Cleopa Ilie
În acest an, comemorarea marelui duhovnic Arhimandrit Cleopa Ilie se v-a face în ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României.
La Mănăstirea Sihăstria v-a fi săvârşită sâmbătă, 30 noiembrie 2013, o slujbă de pomenire a părintelui Arhimandrit Ilie Cleopa, cu două zile înainte de împlinirea a 15 ani de la trecerea la cele veşnice.
Părintele Cleopa
„Mânca-v-ar raiul!“, aşa îi binecuvânta părintele Cleopa pe toţi cei care căutau în preajma lui o vorbă pentru suflet, o mângâiere sau un sfat înţelept, fie ei bogaţi sau sărmani, înalţi demnitari şi intelectuali de marcă, arhierei sau simpli clerici. Mulţimea de credincioşi care se perindă, zilnic, pe la mormântul marelui duhovnic, căruia îi mai cer o mângâiere sau un sfat, precum şi mulţimea celor care se adună, an de an, la slujba de pomenire a părintelui Cleopa păstrează vie amintirea monahului considerat drept unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici şi predicatori ai Ortodoxiei, omul care, aşa cum spunea ucenicul său, părintele Ioanichie Bălan, „a creat, fără să ştie cum, un curent ortodox tradiţional de înnoire a vieţii monahale şi creştineşti în mănăstirile şi parohiile din centrul şi nordul Moldovei“.
La Mănăstirea Sihăstria v-a fi săvârşită sâmbătă, 30 noiembrie 2013, o slujbă de pomenire a părintelui Arhimandrit Ilie Cleopa, cu două zile înainte de împlinirea a 15 ani de la trecerea la cele veşnice.
Părintele Cleopa
„Mânca-v-ar raiul!“, aşa îi binecuvânta părintele Cleopa pe toţi cei care căutau în preajma lui o vorbă pentru suflet, o mângâiere sau un sfat înţelept, fie ei bogaţi sau sărmani, înalţi demnitari şi intelectuali de marcă, arhierei sau simpli clerici. Mulţimea de credincioşi care se perindă, zilnic, pe la mormântul marelui duhovnic, căruia îi mai cer o mângâiere sau un sfat, precum şi mulţimea celor care se adună, an de an, la slujba de pomenire a părintelui Cleopa păstrează vie amintirea monahului considerat drept unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici şi predicatori ai Ortodoxiei, omul care, aşa cum spunea ucenicul său, părintele Ioanichie Bălan, „a creat, fără să ştie cum, un curent ortodox tradiţional de înnoire a vieţii monahale şi creştineşti în mănăstirile şi parohiile din centrul şi nordul Moldovei“.
joi, 28 noiembrie 2013
Moment comemorativ dedicat Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie la împlinirea a 15 ani de la trecerea sa la Domnul
Luni, 2 decembrie 2013, la împlinirea a 15 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie (1998 – 2013), Patriarhia Română organizează un moment comemorativdedicat personalităţii marelui duhovnic al neamului românesc, care se va desfăşura după următorul program:
La Catedrala patriarhală, după Sfânta Liturghie, de la orele 10.30, va fi oficiată o slujbă de pomenire a Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie.
În continuare, de la orele 11.00, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, va avea loc vernisarea expoziției fotografice și bibliofile dedicată marelui duhovnic de la mănăstirea Sihăstria.
De la orele 11.30, în Aula Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, va fi difuzat în premieră un film despre viaţa şi personalitatea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie, realizat de postul de televiziune TRINITAS TV al Patriarhiei Române şi vor fi prezentate evocări ale marelui duhovnic român de către cei care l-au cunoscut.
Momentul comemorativ consacrat Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie se va încheia la orele 13.30 cu sfinţirea unei plăci memoriale în fosta sa chilie din Reşedinţa patriarhală.
Vor participa ierarhi, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi, profesori, monahi, monahii, studenţi şi credincioşi.
(Sursa: BASILICA.RO)
miercuri, 25 iulie 2012
Pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla ocrotitoarea bisericii Mănăstirii Sihăstria
Biserica cea nouă a Mănăstirii Sihăstria o are ca ocrotitoare, ca protectoare pe Sfânta Teodora de la Sihla. Aceasta s-a nevoit în munții Neamțului și păsările cerului erau cele care îi duceau bucăți de pâine din trapeza de altădată a Schitului Sihăstria. Urmărind aceste păsări, calugării de la Sihăstria au dat peste peștera unde trăia marea nevoitoare Teodora. Pentru că s-a nevoit în apropiere de mănăstire, pentru faptul că s-a născut în apropiere de acest loc, pentru faptul că amintirea ei stăruie în mintea călugărilor și a credinciosilor din această zonă ca un model viu de sfințenie, Sfânta Teodora de la Sihla a fost aleasă ca ocrotitoare a bisericii celei mari a Mănăstirii Sihăstria.
Astfel,
an de an, Mănăstirea Sihastria își serbează hramul în ziua de 7
august, data la care se face pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora.
Sfintele
moaşte ale Sfintei Cuvioase Teodora se află astăzi în
mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev, unde au fost duse în timpul ocupaţiei
ruseşti.
marți, 24 aprilie 2012
Simpozion la 100 de ani de la naşterea părintelui Cleopa Ilie
Mănăstirea Sihăstria va marca împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui duhovnic şi predicator, arhimandritul Cleopa Ilie, printr-un simpozion. Organizat timp de două zile, evenimentul se va bucura de participarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a mai multor ierarhi, dar şi preoţi profesori, stareţi şi stareţe, monahi şi credincioşi care l-au cunoscut pe îndrăgitul duhovnic.
Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc vineri, 27 aprilie, la ora 15:00, în demisolul bisericii mari a mănăstirii, închinată Sfintei Teodora de la Sihla, unde va fi vizionat un documentar cu mărturii ale unor personalităţi care l-au cunoscut pe părintele Cleopa, realizat de TRINITAS TV. De asemenea, vor fi proiectate câteva filme conţinând cuvinte de folos ale părintelui Cleopa, realizate de Doxologia Media, iar invitaţii vor vorbi despre fostul duhovnic al Mănăstirii Sihăstria. De la ora 18:00 se va săvârşi slujba Vecerniei, iar seara, de la 23:00, Utrenia.
Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 6:00, se vor oficia Acatistul, Sfânta Liturghie (ora 7:00) şi Parastasul pentru marele duhovnic. La mormântul părintelui Cleopa, aflat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, va fi săvârşit Trisaghionul. Simpozionul dedicat părintelui Cleopa va continua de la ora 11:00, când se vor difuza alte filme cu nemuritoarele poveţe ale cunoscutului duhovnic, urmate de cuvintele invitaţilor şi de prezentarea, de către scriitorul Grigore Ilisei, a albumului „Părintele Cleopa, omul lui Dumnezeu printre oameni“. În continuare, arhim. Petru Bălan de la Mănăstirea Sihăstria va prezenta toate scrierile în limba română ale părintelui Cleopa, precum şi traduceri ale operelor cunoscutului duhovnic. La final se va vizita chilia părintelui Cleopa din incinta mănăstirii.
Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa din judeţul Botoşani, primind la botez numele Constantin. În anul 1937, rasoforul Constantin a fost luat sub mantie de schimonahul Proclu Popa, fiind călugărit sub numele Cleopa de protos. Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei. A fost hirotonit ierodiacon în luna decembrie a anului 1944, iar ulterior a fost numit oficial egumen al Sihăstriei. În anul 1949, părintele Cleopa a fost trimis ca stareţ la Mănăstirea Slatina, din judeţul Suceava, alături de un grup de 23 de părinţi. În urma persecuţiilor din partea autorităţilor, hotărăşte să se retragă în pădure. În 1954, patriarhul Iustinian a obţinut aprobare pentru cei doi nevoitori, părintele Cleopa Ilie şi părintele Arsenie Papacioc, să nu mai fie persecutaţi şi să vină la Patriarhie. Aici au stat câteva luni, fiind trimişi la mai multe mănăstiri din jurul capitalei, pentru a spovedi şi povăţui pe monahi. Văzând situaţia grea cauzată de persecuţiile din partea autorităţilor, părintele Cleopa s-a retras din nou, pentru a treia oara, în munţii Moldovei.
Pe 29 septembrie 1964, părintele Cleopa s-a întors definitiv în Mănăstirea Sihăstria. A plecat la Domnul pe 2 decembrie 1998, slujba de înmormântare fiind oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.
Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc vineri, 27 aprilie, la ora 15:00, în demisolul bisericii mari a mănăstirii, închinată Sfintei Teodora de la Sihla, unde va fi vizionat un documentar cu mărturii ale unor personalităţi care l-au cunoscut pe părintele Cleopa, realizat de TRINITAS TV. De asemenea, vor fi proiectate câteva filme conţinând cuvinte de folos ale părintelui Cleopa, realizate de Doxologia Media, iar invitaţii vor vorbi despre fostul duhovnic al Mănăstirii Sihăstria. De la ora 18:00 se va săvârşi slujba Vecerniei, iar seara, de la 23:00, Utrenia.Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 6:00, se vor oficia Acatistul, Sfânta Liturghie (ora 7:00) şi Parastasul pentru marele duhovnic. La mormântul părintelui Cleopa, aflat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, va fi săvârşit Trisaghionul. Simpozionul dedicat părintelui Cleopa va continua de la ora 11:00, când se vor difuza alte filme cu nemuritoarele poveţe ale cunoscutului duhovnic, urmate de cuvintele invitaţilor şi de prezentarea, de către scriitorul Grigore Ilisei, a albumului „Părintele Cleopa, omul lui Dumnezeu printre oameni“. În continuare, arhim. Petru Bălan de la Mănăstirea Sihăstria va prezenta toate scrierile în limba română ale părintelui Cleopa, precum şi traduceri ale operelor cunoscutului duhovnic. La final se va vizita chilia părintelui Cleopa din incinta mănăstirii.
Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa din judeţul Botoşani, primind la botez numele Constantin. În anul 1937, rasoforul Constantin a fost luat sub mantie de schimonahul Proclu Popa, fiind călugărit sub numele Cleopa de protos. Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei. A fost hirotonit ierodiacon în luna decembrie a anului 1944, iar ulterior a fost numit oficial egumen al Sihăstriei. În anul 1949, părintele Cleopa a fost trimis ca stareţ la Mănăstirea Slatina, din judeţul Suceava, alături de un grup de 23 de părinţi. În urma persecuţiilor din partea autorităţilor, hotărăşte să se retragă în pădure. În 1954, patriarhul Iustinian a obţinut aprobare pentru cei doi nevoitori, părintele Cleopa Ilie şi părintele Arsenie Papacioc, să nu mai fie persecutaţi şi să vină la Patriarhie. Aici au stat câteva luni, fiind trimişi la mai multe mănăstiri din jurul capitalei, pentru a spovedi şi povăţui pe monahi. Văzând situaţia grea cauzată de persecuţiile din partea autorităţilor, părintele Cleopa s-a retras din nou, pentru a treia oara, în munţii Moldovei.
Pe 29 septembrie 1964, părintele Cleopa s-a întors definitiv în Mănăstirea Sihăstria. A plecat la Domnul pe 2 decembrie 1998, slujba de înmormântare fiind oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.
Sursa: www.ziarullumina.ro
marți, 13 septembrie 2011
joi, 4 august 2011
Hramul Mănăstirii Sihăstria
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române în data de 7 august se face pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla ocrotitoarea bisericii cea nouă a Mănăstirii Sihăstria.
Cu acest prilej Mănăstirea îşi sărbătoreşte hramul.
Piatra de temelie a bisericii ce poartă hramul Sfintei Teodora de la Sihla s-a pus in anul 1994, iar in 1997 un sobor de ierarhi, in frunte cu PF Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a sfințit altarul bisericii.
În anul 2007, pe 7 august, un sobor de șase ierarhi au sfințit pictura bisericii.
Construită din motive practice, întrucât pelerinii care veneau la Sihăstria erau din ce in ce mai mulți, celelalte lăcașuri de închinare din incinta mănăstirii devenind neîncăpătoare, Biserica "Sfânta Teodora" are, în prezent, dimensiunile și frumusețea unei catedrale.
luni, 11 iulie 2011
marți, 8 februarie 2011
sâmbătă, 29 mai 2010
Rugaciune
Doamne, cu nădejdea în rugăciunile întregii Tale Biserici din cer şi de pe pământ, în mijlocul căreia se află îngenuncheată şi înlăcrimată Preacurata Ta Maică, îmi înalţ - cât încă n-a sosit ceasul morţii - cu sfială rugăciunea mea, zicând:
"Iisuse, Preadulcele şi Scumpul meu Mântuitor, Tu eşti singura mea mângâiere şi nădejde de mântuire. Căci oriunde m-aş întoarce - spre răsărit, spre apus, spre miazăzi sau spre miazănoapte - eu numai pe Tine Te caut. Cerul şi pământul, viaţa şi moartea n-au nici un sens fără Tine. Tu îmi eşti mai necesar decât aerul, apa şi pâinea. Şi când Te părăsesc şi mă îndepărtez de Tine, tocmai atunci îmi eşti mai dorit, mai căutat, mai necesar. De aceea, cu lacrimi suspin şi strig către Tine: Vino, Iisuse! Pogoară-Te în iadul din mine, cum Te-ai pogorât îndată după înviere şi învie ticălosul meu suflet. Ştiu că nici eu - de mii de ori mai mult - nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu dărăpănat de păcat, dar adu-Ţi aminte, Doamne, că eu, chiar de voi muri în păcate, tot cu nădejdea mântuirii şi învierii Tale voi muri. Şi aşa cum ai avut milă de cei din Legea Veche, pe care i-ai slobozit din legăturile şi încuietorile morţii, tot aşa ai milă şi de mine şi mă dezleagă din lanţurile păcatului şi ale patimilor cu care şarpele m-a înfăşurat. Tu ai zis, Iisuse, că mai ai şi alte oi, care nu sunt din staulul poporului ales de Tine şi pe care trebuie să le aduci în turma Ta; ca şi canaaneanca, eu nu sunt din neamul celor ce sunt mereu cu Tine, ci vin continuu dintre păgânii cei nelegiuiţi. îmi dau prea bine seama că nu se cuvine să iei Pâinea Vieţii din gura copiilor Tăi şi s-o arunci unui câine ca mine. Dar cu toate acestea eu alerg ca şi sărmana văduvă în urma Ta, rugându-Te fără încetare să ai milă şi de mine, căci şi eu am în pieptul meu o inimă care rău se îndrăceşte cu patimile. Lasă-mă dar, Iisuse Doamne, ca alături de canaaneanca şi de toţi oropsiţii pământului, să strâng firimiturile ce cad de la masa sfinţilor Tăi. Primeşte-mă în staulul Tău ca să nu mă sfâşie lupul cel nevăzut. Căci nădejdea şi mângâierea mea este Cuvântul Tău care zice: „pe cel ce vine la Mine nu-1 voi izgoni afară”, iar pe cel primit de Tine nimeni nu-1 va putea răpi din mâinile Tale, nici chiar satana.
Cuget ziua şi noaptea la Tine, Iisuse, şi mă întreb: Ce-aş face, Doamne, fără Tine? Ce-aş face fără Tine în suferinţă, în boală, în temniţă, în sărăcie? Ce-aş face când îndoielile de tot felul vin să-mi sfâşie sufletul? Ce-aş face când păcatele şi patimile caută să mă înghită, aşa cum valurile mării căutau să-1 înghită pe Petru?
Cunosc dragostea cu care Tatăl ceresc de veacuri îi primeşte pe toţi fiii risipitori care, cu pocăinţă, se întorc acasă.
Cunosc iubirea Duhului Sfânt care, cu suspine negrăite, se roagă zi şi noapte pentru noi.
Ştiu că Preacurata Fecioară se roagă în genunchi şi cu lacrimi pentru toţi păcătoşii.
Ştiu de asemenea că îngerii din cer şi toţi sfinţii, care au fost oameni păcătoşi ca şi noi, neîncetat ne ajută cu rugăciunile lor dar, cu toate acestea, inima mea tot spre Tine se îndreaptă, Iisuse, ochii mei tot pe Tine Te văd răstignit, vărsându-Ţi şi acum sângele Tău cel scump pentru mântuirea noastră; urechile mele tot cuvintele Tale aud, spunând: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre”; sufletul meu tot pe Tine Te simte, văzându-Te cum, înainte de a-Ţi da duhul în mâinile Tatălui, grija Ta cea mare n-ai îndreptat-o mai întâi spre Maica Ta, care stătea la piciorul crucii cu sabia durerii împlântată în inimă, nici spre feciorelnicul Tău ucenic şi prieten ce s-a rezemat de pieptul Tău şi Te-a urmat cu cea mai mare credincioşie pe drumul Golgotei, ci Ţi-ai îndreptat privirea spre un tâlhar ca mine, căruia i-ai făgăduit Raiul chiar în ziua în care i-ai vorbit, lăsând astfel cele nouăzeci şi nouă de oi în muntele sfinţeniei şi căutând prin prăpăstiile fărădelegilor oiţa cea rătăcită; iar închipuirea mea tot pe Tine mi Te înfăţişează înaintea ochilor mei, stând şi plângând în faţa Ierusalimului inimii mele, care nu vrea să-şi adune puii faptelor bune sub aripele Tale."
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
miercuri, 17 iunie 2009
??? un monah care mănâncă îngheţată ???
Părintele Rafail Noica, la o călugărire la care am luat şi eu parte, în cuvântul pe care l-a rostit şi-a adus aminte de părintele Sofronie, care, la fel, după o călugărire, şi-a început cuvântarea astfel: “Câtă bucurie am avut sa aud astăzi încă odată aceste făgăduinţe pe care eu niciodată nu le-am îndeplinit!”. Aşadar omul păcătos, conştient de neputinţa sa, vine în fata lui Dumnezeu pentru un singur lucru: ca sa-şi mărturisească dragostea pe care I-o poarta.
Cine poate spune ca, iată, eu de astăzi ma voi păzi curat? Si totuşi spune! Cine poate spune: iată, eu de astăzi las toata slava lumii şi deşertăciunea şi părinţii şi fraţii şi ma las în ascultarea egumenului si a fraţilor? Spune, dar ne dam seama ca suntem slabi! Cine poate spune: voi fi sărac de acum? Desigur, putem dar toate acestea de fapt, au un singur înţeles: Tu ştii toate, Doamne, Tu ştii ca Te iubesc!
Si Apostolul Petru şi-a încălcat făgăduinţa, n-a murit cu Hristos, asa cum s-a lăudat ca va face. “Doamne, toţi te vor vine, eu voi muri cu Tine!”. Dar, iată, după ce îşi calca făgăduinţa, vine iarăşi la Hristos, mai bine zis, Hristos vine la el şi Petru poate răspunde cu îndrăzneală la întrebarea Mântuitorului: Simone, Ma iubeşti tu pe Mine? Petru răspunde: Doamne Tu ştii toate, Tu ştii ca Te iubesc! Acesta este chipul monahului. Dragostea pe care o poarta pentru Dumnezeu. Dragoste pentru care este gata sa-şi primească toate infrangerile.
Desigur, intre monahi sunt monahi şi monahi, ca şi intre oameni. Sunt oameni sfinţi care au ajuns la mari măsuri. Sunt oameni despre care nu se poate vorbi tuturor fără a trezi neîncrederea ca ei sunt legende – exista astfel de oameni! Dar ei sunt putini. [...]
Sa ştiţi ca intrarea mirenilor în mânăstiri, care este oprita în rânduielile monahiceşti, rânduielile clasice ale Sf. Antonie sau Pahomie, sau ale altor sfinţi, erau făcute nu pentru ca monahii s-ar fi putut sminti din cauza mirenilor, ci invers (!!!), pentru a nu-i sminti pe mireni, care pot surprinde monahul într-un moment de ispita. Pentru ca mireanul va înţelege din ceea ce vede doar ceea ce vede. Dar plânsul din chilie al monahului nu-l va vedea. Nimeni nu devine monah într-o luna, nici într-un an, nici în zece. De aceea nu pretindeţi tuturor monahilor sa fie ca Antonie cel Mare.
Avem sfinţi – citim în Pateric – care la 80 de ani au putut cădea în curvie, pur şi simplu, după care s-au întors şi şi-au continuat viata. Putem vedea orice. Tu vii odată la mânăstire şi vezi un monah care mănâncă îngheţată şi pleci acasă cu convingerea ca monahii sunt nişte burtoşi care mănâncă îngheţată. “De, el ar fi trebuit sa postească, sa facă asa şi-asa…” – şi tu te duci acasă, iţi deschizi frigiderul, îţi scoţi cârnaţii, sucul, îţi scoţi vinul, dai drumul la televizor, mănânci, şi ceea ce faci tu ţi se pare ca este un lucru normal si cuviincios, dar acel monah nu trebuia sa mănânce îngheţată. Înţelegeţi? Tu vezi un monah care are un anume fel de pantofi, sau telefon de un anume fel, şi zici: “Iata acest monah, ce fel de pantofi are sau ce fel de telefon are!” Dar tu intre timp îţi porneşti maşina şi-ţi vezi de treaba ta şi ţi se pare normal ca ceea ce faci tu este un lucru normal şi admis pentru un creştin, dar ceea ce face acest monah este inadmisibil.
Iata de ce nu ne este de nici un folos sa vedem astfel lucrurile. Ştiţi de ce? Pentru ca vezi astăzi pe acest monah cu un telefon pe care i l-a adus un om ca tine de bogat şi i l-a dăruit. Acesta l-a primit, dar mâine o sa-l vezi cu altul, pentru ca acest monah i l-a dat cuiva care nu avea telefon, şi vei zice “Aha! Acest monah îşi cumpără în fiecare zi alt telefon!” Dar la mânăstire vin mulţi oameni şi vin oameni diferiţi. Eu ştiu monahi care au primit Mercedes-uri sau Jeep-uri, care azi le-au primit şi au zis: “Ce sa fac cu el? Ia-l tu!” – şi l-au dat altcuiva.
La mânăstire vin mulţi oameni. Acum nu prezentam monahii ca pe îngeri care nu s-ar lipi de aceste lucruri. Sunt diferiţi oameni, dar tu nu ai nici un folos sa gândeşti astfel. Pentru ca acest om, atunci când a venit la mânăstire, n-a venit pentru acest telefon, n-a venit pentru aceasta maşină. El a venit lepădându-şi viata şi închinând-o Domnului. Nu ştii tremurul lui din vremea încercării, ca a fost un an, ca au fost trei, în care el aştepta aceasta seara în care va depune făgăduinţele şi se va lepăda de lume.
De câte ori am asistat la o călugărire la care erau de fata mireni, toţi plângeau ca la un mort, auzind făgăduinţele, văzând tinereţea celor care se călugăresc, dar după aceea uita si vad ca monahii mănâncă îngheţată! Acest om şi-a închinat viata sa Domnului.
Da, avem sfinţi care mustra călugării netrebnici, dar totdeauna vorbesc despre demnitatea călugărilor. Una dintre ele este minunata, arătându-ne cum ar trebui sa ne purtam cu călugării. Căci, mergând odată pe cale, cei care îşi primesc ocara de-a lungul zilelor de la duhovnicii lor şi întâlnind nişte mireni, părintele le-a zis acestora din urma: “Ridicaţi-va şi luaţi blagoslovenie de la călugări, ca ei stau înaintea lui Dumnezeu, şi gurile lor sunt sfinţite prin vorbirea cu Dumnezeu, şi picioarele şi mâinile lor“. După ce rămân singuri, da, poate sa-i certe iar şi le poate spune ca sunt măgari si ca nu sunt buni de nimic. Dar aceasta le-o spune el, părintele. Însă tu, un mirean, nu poţi spune asta!
Mulţi dintre călugări şi-au lăsat călugăria. Mulţi înseamnă foarte mulţi. Credem ca, dintr-o suta, treizeci rezistă – din ceea ce am văzut pana acum. Si aceasta vorbeşte despre greutatea călugăriei.
Sa nu judecam, pentru ca nu ne este de nici un folos! Pentru ca aceşti oameni au ieşit din viata din care eşti tu. Au avut nebunia sa vina înaintea lui Dumnezeu si sa spună: “Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii ca te iubesc” şi sa-şi asume toate riscurile. Il vezi la un moment dat al căderii lui, dar nu stii ce va fi mâine. Pentru ca pe aceştia Dumnezeu ii aude. De ce? Pentru ca sunt număraţi pe degete. Au legământ înaintea Altarului. Va veni şi va spune: “Maica Domnului, ajuta-ma ca am greşit!”. Si va fi ajutat.
De ce a avut Petru aceasta îndrăzneală? Va spun: pentru ca a lăsat toate pentru Hristos, pentru ca s-a dat pe sine, tot ce avea mai scump, pentru a-si pecetlui dragostea. Cine are îndrăzneală după ce cade in păcat sa spună lui Dumnezeu: “Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc” ? Cine are aceasta îndrăzneala? Iată, un călugăr păcătos are! De ce are? Pentru noaptea aceea in care el s-a tarat in fata Altarului si a rostit făgăduinţa de dragoste. In noaptea aceea el a făcut ceea ce nu poate face un om într-o viata întreagă. El s-a lepădat de toate pentru Hristos.
Cine poate spune ca, iată, eu de astăzi ma voi păzi curat? Si totuşi spune! Cine poate spune: iată, eu de astăzi las toata slava lumii şi deşertăciunea şi părinţii şi fraţii şi ma las în ascultarea egumenului si a fraţilor? Spune, dar ne dam seama ca suntem slabi! Cine poate spune: voi fi sărac de acum? Desigur, putem dar toate acestea de fapt, au un singur înţeles: Tu ştii toate, Doamne, Tu ştii ca Te iubesc!
Si Apostolul Petru şi-a încălcat făgăduinţa, n-a murit cu Hristos, asa cum s-a lăudat ca va face. “Doamne, toţi te vor vine, eu voi muri cu Tine!”. Dar, iată, după ce îşi calca făgăduinţa, vine iarăşi la Hristos, mai bine zis, Hristos vine la el şi Petru poate răspunde cu îndrăzneală la întrebarea Mântuitorului: Simone, Ma iubeşti tu pe Mine? Petru răspunde: Doamne Tu ştii toate, Tu ştii ca Te iubesc! Acesta este chipul monahului. Dragostea pe care o poarta pentru Dumnezeu. Dragoste pentru care este gata sa-şi primească toate infrangerile.
Desigur, intre monahi sunt monahi şi monahi, ca şi intre oameni. Sunt oameni sfinţi care au ajuns la mari măsuri. Sunt oameni despre care nu se poate vorbi tuturor fără a trezi neîncrederea ca ei sunt legende – exista astfel de oameni! Dar ei sunt putini. [...]
Sa ştiţi ca intrarea mirenilor în mânăstiri, care este oprita în rânduielile monahiceşti, rânduielile clasice ale Sf. Antonie sau Pahomie, sau ale altor sfinţi, erau făcute nu pentru ca monahii s-ar fi putut sminti din cauza mirenilor, ci invers (!!!), pentru a nu-i sminti pe mireni, care pot surprinde monahul într-un moment de ispita. Pentru ca mireanul va înţelege din ceea ce vede doar ceea ce vede. Dar plânsul din chilie al monahului nu-l va vedea. Nimeni nu devine monah într-o luna, nici într-un an, nici în zece. De aceea nu pretindeţi tuturor monahilor sa fie ca Antonie cel Mare.
Avem sfinţi – citim în Pateric – care la 80 de ani au putut cădea în curvie, pur şi simplu, după care s-au întors şi şi-au continuat viata. Putem vedea orice. Tu vii odată la mânăstire şi vezi un monah care mănâncă îngheţată şi pleci acasă cu convingerea ca monahii sunt nişte burtoşi care mănâncă îngheţată. “De, el ar fi trebuit sa postească, sa facă asa şi-asa…” – şi tu te duci acasă, iţi deschizi frigiderul, îţi scoţi cârnaţii, sucul, îţi scoţi vinul, dai drumul la televizor, mănânci, şi ceea ce faci tu ţi se pare ca este un lucru normal si cuviincios, dar acel monah nu trebuia sa mănânce îngheţată. Înţelegeţi? Tu vezi un monah care are un anume fel de pantofi, sau telefon de un anume fel, şi zici: “Iata acest monah, ce fel de pantofi are sau ce fel de telefon are!” Dar tu intre timp îţi porneşti maşina şi-ţi vezi de treaba ta şi ţi se pare normal ca ceea ce faci tu este un lucru normal şi admis pentru un creştin, dar ceea ce face acest monah este inadmisibil.
Iata de ce nu ne este de nici un folos sa vedem astfel lucrurile. Ştiţi de ce? Pentru ca vezi astăzi pe acest monah cu un telefon pe care i l-a adus un om ca tine de bogat şi i l-a dăruit. Acesta l-a primit, dar mâine o sa-l vezi cu altul, pentru ca acest monah i l-a dat cuiva care nu avea telefon, şi vei zice “Aha! Acest monah îşi cumpără în fiecare zi alt telefon!” Dar la mânăstire vin mulţi oameni şi vin oameni diferiţi. Eu ştiu monahi care au primit Mercedes-uri sau Jeep-uri, care azi le-au primit şi au zis: “Ce sa fac cu el? Ia-l tu!” – şi l-au dat altcuiva.
La mânăstire vin mulţi oameni. Acum nu prezentam monahii ca pe îngeri care nu s-ar lipi de aceste lucruri. Sunt diferiţi oameni, dar tu nu ai nici un folos sa gândeşti astfel. Pentru ca acest om, atunci când a venit la mânăstire, n-a venit pentru acest telefon, n-a venit pentru aceasta maşină. El a venit lepădându-şi viata şi închinând-o Domnului. Nu ştii tremurul lui din vremea încercării, ca a fost un an, ca au fost trei, în care el aştepta aceasta seara în care va depune făgăduinţele şi se va lepăda de lume.
De câte ori am asistat la o călugărire la care erau de fata mireni, toţi plângeau ca la un mort, auzind făgăduinţele, văzând tinereţea celor care se călugăresc, dar după aceea uita si vad ca monahii mănâncă îngheţată! Acest om şi-a închinat viata sa Domnului.
Da, avem sfinţi care mustra călugării netrebnici, dar totdeauna vorbesc despre demnitatea călugărilor. Una dintre ele este minunata, arătându-ne cum ar trebui sa ne purtam cu călugării. Căci, mergând odată pe cale, cei care îşi primesc ocara de-a lungul zilelor de la duhovnicii lor şi întâlnind nişte mireni, părintele le-a zis acestora din urma: “Ridicaţi-va şi luaţi blagoslovenie de la călugări, ca ei stau înaintea lui Dumnezeu, şi gurile lor sunt sfinţite prin vorbirea cu Dumnezeu, şi picioarele şi mâinile lor“. După ce rămân singuri, da, poate sa-i certe iar şi le poate spune ca sunt măgari si ca nu sunt buni de nimic. Dar aceasta le-o spune el, părintele. Însă tu, un mirean, nu poţi spune asta!
Mulţi dintre călugări şi-au lăsat călugăria. Mulţi înseamnă foarte mulţi. Credem ca, dintr-o suta, treizeci rezistă – din ceea ce am văzut pana acum. Si aceasta vorbeşte despre greutatea călugăriei.
Sa nu judecam, pentru ca nu ne este de nici un folos! Pentru ca aceşti oameni au ieşit din viata din care eşti tu. Au avut nebunia sa vina înaintea lui Dumnezeu si sa spună: “Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii ca te iubesc” şi sa-şi asume toate riscurile. Il vezi la un moment dat al căderii lui, dar nu stii ce va fi mâine. Pentru ca pe aceştia Dumnezeu ii aude. De ce? Pentru ca sunt număraţi pe degete. Au legământ înaintea Altarului. Va veni şi va spune: “Maica Domnului, ajuta-ma ca am greşit!”. Si va fi ajutat.
De ce a avut Petru aceasta îndrăzneală? Va spun: pentru ca a lăsat toate pentru Hristos, pentru ca s-a dat pe sine, tot ce avea mai scump, pentru a-si pecetlui dragostea. Cine are îndrăzneală după ce cade in păcat sa spună lui Dumnezeu: “Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc” ? Cine are aceasta îndrăzneala? Iată, un călugăr păcătos are! De ce are? Pentru noaptea aceea in care el s-a tarat in fata Altarului si a rostit făgăduinţa de dragoste. In noaptea aceea el a făcut ceea ce nu poate face un om într-o viata întreagă. El s-a lepădat de toate pentru Hristos.
Preluat dintr-un cuvânt al pr.Savatie Bastovoi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)